Stagiunea unteatru
California Suite
Ce au în comun un bărbat conservator care și-a înșelat soția cu o prostituată, o actriță nominalizată la Oscar, profund nefericită în viața personală și două cupluri aflate la finalul unei vacanțe nereușite? E simplu. Ocupă, pe rând, aceeași cameră 203 a Hotelului Beverly Hills din Los Angeles. „California Suite” este o comedie în trei părți despre traiul în comun scrisă de autorul american Neil Simon, care încearcă să răspundă la întrebarea „Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?”
BIO NEIL SIMON: Neil Simon a fost un dramaturg și scenarist American, născut la New York pe 4 iulie 1927. Numeroasele sale comedii, jucate mai întâi pe Broadway, au fost traduse și reprezentate apoi în întreaga lume, dobândind un loc important în repertoriul teatral universal din secolele XX și XXI. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Amintiri din Brighton Beach”, „Biloxi Blues” și „Un cuplu ciudat”. Neil Simon a câștigat Premiul Pulitzer pentru dramă cu piesa „Lost In Yonkers”.
DECLARAȚIE ANDREI HUȚULEAC: „California Suite” e primul spectacol de teatru pe care îl regizez. Și deși în mod uzual aș fi avut o mulțime de lucruri de spus pe această temă, adevărul este că de această dată există ceva mai important în interiorul acestui demers decât faptul că e un debut regizoral. Anume: dorința de a rămâne împreună, fie și temporar, a unor actori care, din motive obiective (printre care și pandemia) nu mai urcaseră pe scenă de aproximativ un an de zile. Cu toții am pornit la drum dorindu-ne să facem un spectacol al nostru, prin care să ne redobândim demnitatea și bucuria jocului. De altfel, întrebarea pe care o pune textul este aceeași întrebare la care a trebuit să ne răspundem și noi, ca artiști: „Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?” În rolurile principale vă veți bucura de actori pe care cu siguranță i-ați mai văzut și apreciat pe scenele din București: Corina Moise, Dan Rădulescu, Nicoleta Hâncu și Sorin Miron.
E foarte important de menționat și că spectacolul este oferit de Kaufland România pentru Hospice Casa Speranței. Astfel, un număr de cinci locuri de la fiecare reprezentație vor merge gratuit către aparținătorii bolnavilor incurabil de la Hospice Casa Speranței dar și către angajații centrelor de paliație Hospice. Căci cine are nevoie mai mare să râdă dacă nu cei care zi de zi trebuie să rămână puternici în lupta nedreaptă cu diagnosticele incurabile?
DISTRIBUȚIA (în ordinea apariției):
Dan Rădulescu
Corina Moise
Nicoleta Hâncu
Sorin Miron
Regia: Andrei Huțuleac
Costumele: Ariana Presan
Decorul: concept colectiv
Light design: Alex Medveghi
Traducerea: Tudor Lucanu
Mulțumiri: Carol Ionescu, Marian Pălie, Alin Florea
spectacol oferit de Kaufland România