Îngrijitorul

10
Jul
Miercuri
2019

Îngrijitorul

Cand?
20:00 - 21:30
Informatii
rezervari@unteatru.ro
sau sms la numarul 0721268516

ÎNGRIJITORUL
De Harold Pinter

Cu: Liviu Pintilieasa, Andrei Seușan, Ionuț Grama.
Scenografia: Ana Ularu
Regia: Radu Iacoban
Durata: o oră și treizeci de minute
Nercomandat persoanelor sub 14 ani.

Singuraticul Aston (Andrei Seușan) îl salvează pe Davies, un om al străzilor (Liviu Pintileasa), dintr-o altercație și îl adăpostește la el acasă. Primul are nevoie de un prieten, celălalt – de un cămin. Davies se acomodează rapid în casa protectorului său și, treptat, începe chiar să aibă pretenții. Dar noul său statut este răsturnat de apariția lui Mick (Ionuț Grama), fratele lui Aston, care are propriile planuri pentru nou chiriaș. Încetul cu încetul, între cei trei se conturează o dinamică de dependență și respingere care va da peste cap căminul celor doi frați.

Radu Iacoban propune o lume post-apocaliptică fascinantă, sumbră, încărcată de atmosferă. O „casă bântuită” înghețată într-un timp trecut, populată de personaje excentrice, pline de umor, care își proiectează cu entuziasm speranțele într-un viitor ce nu se mai arată.

„Lumea imaginată de Pinter în “Îngrijitorul” este sumbră, dar în mod paradoxal, personajele sale respiră pe alocuri un aer tare tembel care te îmbie să citești piesa ca pe o comedie. Îmbinarea voită de cadru și situație realistă, presărat cu tușe absurde imaginată într-o cameră de copii decrepită în care personajele nu își găsesc confortul, relevă spectatorului un adăpost al fricii și al alineării. Speranța e înlocuită de nostalgie, iar umanitatea, prezentă în doze mici, încearcă cu greu să se recompună prin reacțiile mecanice ale celor trei personaje. Trecutul doare, prezentul alimentează frica, iar viitorul pare imposibil. Și, cu toate astea, atât nevoia, cât și grija față de celalalt, există.” – Radu Iacoban

[ comedie neagră / dramă ]

(!) Spectacol nerecomandat personaelor sub 14 ani

„Un spectacol solid, care vorbeşte foarte pe şleau despre tristeţe, singurătate şi comunicare parazitară.” – Alina Epîngeac, Yorick

„Radu Iacoban propune un spectacol în care comicul salvează de fiecare dată situația, îl trage de mânecă pe spectator și îl readuce în mijlocul poveștii, chiar cu zâmbetul pe buze.” – Oana Bogzaru, Yorick

„Spectacolul […] nu își întreabă nici protagoniștii și nici spectatorii de unde vin, cine sunt și încotro se îndreaptă. E o participare. O invitație de-a intra în joc și de-a accepta un anumit rol. De a vedea și testa cât din instinctul uman mai păstrăm în noi. […] Ceea ce face spectacolul regizat de Radu Iacoban atât de special e faptul că pornește de la piesa lui Harold Pinter drept pretext și compune o simfonie pe care Liviu Pintilesa, Andrei Seușan și Ionuț Grama o conduc ireproșabil” – Elena Coman, Yorick

„„Îngrijitorul” adună o lume într-o „odaie” din care răzbate până la noi, chiar dacă stinsă, chemarea omului către seamănul său… […] Violența limbajului și tăcerea apăsătoare. Adevărul și umbrele lui. Credința și demonii ei ascunși în pliurile ignoranței (intoleranței!). Libertatea și limitele ei. Dar și Iubirea și fragilitățile ei.” – Andreea Nanu, Ziarul Metropolis

Foto credit: Adi Bulboaca

După începerea spectacolului accesul publicului în sală nu mai este permis, iar biletele isi pierd valabilitatea.

Pe durata spectacolului publicul este rugat să închidă telefoanele mobile (și orice alte echipamente care ar putea deranja spectacolul).

Fotografierea, filmarea și înregistrarea audio sunt permise doar cu acordul explicit din partea unteatru.